Corpul si mintea din Vis

Vis (aka Bi-mong) este ultimul film al regizorului sud coreean Kim Ki-duk.

Filmul are doua personaje principale: un barbat – Jin si o femeie – Ran. Ceea ce el viseaza, ea nu poate sa nu faca. El nu are control pe continutul visului, ea nu are control pe propriile actiuni. Amandoi lupta pentru a redobandi controlul si a scapa de contrangeri. In aparenta, Jin visatorul este cauza, iar Ran somnambula nu are nici o vina. Intr-un plan mai profund, fiecare este responsabil in legatura cu ceea ce i se intampla. Nu este vorba despre vreun accident al sortii sau despre vreo interventie capricioasa a zeilor. El viseaza pentru ca iubeste foarte mult o femeie care l-a parasit si nu vrea s-o uite; pentru ca nu o poate vedea in realitate, se multumeste s-o vada si s-o iubeasca in vis. Ea viseaza pentru ca uraste un barbat care a fost iubitul ei si pe care l-a parasit. Nu poate sa-l uite, pentru ca nu vrea sa-l ierte si il dispretuieste. Pentru a redobandi controlul asupra vietii lor, ei incearca sa evite somnul. El lupta sa nu doarma si sa viseze, ea lupta sa nu doarma si sa actioneze necontrolat. Desigur, somnul este inevitabil. Este o lupta absurda, si ei ar trebui sa invete sa-si controleze propriile stari emotionale.

Mesajele cheie al filmului apar intr-o secventa in care cei doi, impreuna cu politistul care se ocupa de cazul lor, merg la un psihiatru care are si capacitati paranormale si care “stie” ce se intampla. “Voi doi sunteti la capatul aceluiasi spectru. Sunteti unul si acelasi.” Am putea asadar sa-i privim ca pe doua parti ale fiintei umane: el drept mintea care ia decizii, adeseori irationale si dictate de emoiile cele mai puternice, iar ea drept corpul care le executa, fara sa aiba vreun cuvant de spus. Viata este un “vis” al mintii. Tot psihiatrul explica: “Visul e si amintire. E si frica de viitor.” Viata, prin urmare, este adesea o traire in trecut, sau o repetare a trecutului, sau este influentata profund de fricile pe care le purtam in noi legate de viitor. Doar eliberarea de aceste frici ne poate ajuta sa traim liber in prezent, si sa incetam sa traim ca niste somnambuli.

O alta idee pusa in scena de regizor este aceea ca actiunile dictate de iubire seamana cu cele dictate de ura. Ele sunt incontrolabile si cel ce le simte foarte intens devine prizonierul lor si nu mai poate sa-si ia propriile decizii. Cand “nu ne putem lua mintea” de la ceva – fie bun fie rau – putem considera ca nu avem libertate, ci suntem inchisi intr-un fel de a gandi sau simti. Procesul de eliberare de actiunile automate si de recapatare a controlului este dureros si lent - o lupta cu propriile tendinte si obisnuinte. Regizorul prezinta metaforic acest proces prin incercarile celor doua personaje principale de a nu adormi. El se mutileaza fizic in incercarea de a-si controla actiunile. Mai tarziu, incercand alte solutii, barbatul (mintea) si femeia (corpul) coopereaza si se sustin in efortul lor, hotarand sa doarma pe rand. Apoi ei se leaga de maini cu catuse, pentru a nu mai uita legatura dintre ei. Puterea lor este insuficienta, si el devine tot mai distructiv in vis. Cu alte cuvinte, cand mintea devine foarte agresiva, ea distruge tot ce e in jur, si chiar propriul corp. Kim Ki-duk nu arata o cale prin care mintea ar putea gasi o cale afara din capcana auto-distrugerii. Poate nu o vede, poate vrea sa ne atraga atentia asupra procesului ireversibil in care suntem, majoritatea dintre noi, traind la intamplare, necontroland ura.

Visul are o scena care retine atentia. Poate este cea mai optimista scena din intreg filmul. Fostul iubit al lui Ran si fosta iubita al lui Jin traiesc o poveste de dragoste. Desi pare un detaliu prea aranjat al filmului, ideea din spate e simpla: orice poveste de iubire ascunde aceeasi capcana a geloziei, asa ca nu este prea important care sunt personajele. Iubirea este amestecata cu ura, si el este gelos si agresiv la orice gand si semn ca ea nu il iubeste doar pe el. Ea nu suporta agresivitatea si gelozia lui si incepe sa se indeparteze si sa rupa legaturile afective cu el. Scena, desfasurata in camp, este foarte dureroasa, si cei doi par prinsi in ea fara posibilitate de scapare. Ca o solutie, Lin si Ran sunt acum constiintle intelepte ale celor doi: el potoleste furia barbatului, ea alina durerea femeii. Regizorul arata astfel o posibilitate de depasire a situatiei: neidentificarea totala cu emotiile, observarea detasata, intelegerea.