De ce isi doresc femeile sa se casatoreasca?

Se considera normal si bine ca o femeie sa se casatoreasca si sa se aseze la casa ei. Pentru a-si indeplini aceasta datorie, e de asteptat ca ea sa fie blanda si toleranta, sa accepte cu intelepciune minusuri le din casnicie, de la infidelitati discrete pana la jigniri verbale si violenta fizica.

Valorizarea casniciei este atat de mare, incat nu de mult am asistat la fenomene ciudate precum mariajul lui Michael Jackson cu Lisa Marie Presley. Lumea intreaga a celebrat iubirea perfecta a celor doi, in timp ce problemele si nepotrivirile dintre ei erau ascunse cu grija. Chiar si Madonna, atat de curajoasa si independenta, si-a cautat fericirea in varianta traditionala "married with children", alaturi de mai tanarul Guy Ritchie.

Nenumaratele esecuri publice ale celebritatilor, nenumaratele divorturi ale tuturor celor din jur nu au reusit totusi sa distruga speranta femeilor ca vor intalni barbatul potrivit , il vor cuceri si vor avea o viata fericita pana la adanci batraneti. Forta de care fiecare femeie da dovada in urmarirea acestui vis este demna de admiratie, si in acelasi timp greu de explicat.

Cu siguranta, valorile colective traditionale au un cuvant greu de spus in dorinta femeilor de a se casatori. Femeia a depins sute de ani de un barbat. Ea se muta din interiorul familiei in care se nastea in interiorul familiei sotului. Trebuia sa fie ascultatoare, sa respecte cerintele si ordinele; uneori era vanduta pentru cateva animale, alteori era luata de sotie in masura in care primea ca zestre o bucata de pamant. Devenea, fara sa i se ceara parerea, o mana de lucru si o purtatoare a copiilor. Nu avea dreptul sa ia decizii de una singura, sau sa comenteze parerile barbatilor. In aceste context, ea si-a dezvoltat capacitatile de a se face placuta si de a-si exercita influenta fara sa foloseasca vreun cuvant. A invatat sa seduca, sa aiba rabdare, si sa isi ascunda emotiile, mai ales furia. Totusi, a invatat si ca nu poate avea o existenta separata de cea a barbatului, ca nu este posibil sa functioneze ca o fiinta autonoma.

Anii au trecut, si femeile au capatat multe drepturi sociale si politice. Acum au acces la educatie in egala masura ca si barbatii, si pot sa ia singure orice decizie legata de viata lor. Ele si-au castigat chiar dreptul de a avea o viata sexuala in afara casatoriei, o data cu aparitia contraceptiei. Libertatea femeii moderne este aproape de neimaginat. Totusi, pe plan psihologic, schimbarile nu au tinut pasul cu posibilitatile. Orice femeie are in fundal imaginea parintilor sai care isi doresc mai mult ca orice ca ea sa se casatoreasca si sa le faca nepoti. Este expusa unui model social care valorizeaza casatoria – model care transpare in toate comediile romantice, pe copertile revistelor pentru femei, in susotelile colegelor de birou sau in invitatiile la nunta care se inmultesc semnificativ pe masura ce prietenele sale se apropie de varsta de treizeci de ani. Intr-o lume care poate alege orice stil de viata, toata fericirea pare sa graviteze in jurul acestui eveniment central.

Femeile casatorite par sa aiba o aura magica in jurul lor. E ca si cum viata le-ar fi deschis o usa si le-ar fi impartasit cateva secrete. Trecand prin acest ritual initiatic, chiar si identitatea lor se schimba. Nu intamplator, societatea impune in acest moment schimbarea cartii de identitate. Statul sustine formarea cuplului, biserica o sustine, bancile o incurajeaza, spitalele de maternitate au formalitati mai simple pentru declararea copiilor nascuti intr-un cuplu casatorit.

Privind lucrurile intr-un mod mai pragmatic, femeile isi doresc sa se marite pentru ca aceasta este cea mai mare oportunitate de a-si schimba stilul de viata in bine. Ele, daca fac o "partida buna", pot deveni peste noapte mai bogate, pot sa-si schimbe locuinta, prietenii si toata perspective asupra viitorului. Pot intra intr-un mediu mai rafinat, mai intelectual, mai placut. Pot in sfarsit sa se simta in siguranta, protejate si iubite, asa cum nu s-au simtit niciodata in cadrul familiei din care provin. Cenusareasa, atat de oropsita de viata, are sansa de a ajunge peste noapte la palat.

Aspectele pragmatice par sa domine nevoile romantice. Desigur, este de dorit ca printul sa fie si tanar, si seducator, si politicos. Dar daca este doar tanar, seducator, politicos, dar lipsit de puterea sociala si de capacitatea de a-i oferi femeii siguranta dupa care ea tanjeste, sunt multe sanse ca ea sa se convinga ca nu el e cel mult asteptat. Femeia refuza sa isi lege viata de cineva cu un statut profesional sau material sub cel pe care il detine deja. Iubirea trebuie sa conduca la palat, doar aceasta este iubirea pe care o stie de mica din basme.

S-ar putea crede ca femeia are doar de castigat urmarind in acest fel sa se casatoreasca. Totusi, pretul platit este unul mare. Decizia in privinta casatoriei o ia barbatul, asa incat femeia, cu toate libertatile ei afisate, se regaseste intr-o pozitie de dependenta fata de barbat. Se regaseste in pozitia in care nu poate sa fie ea insasi, de teama sa nu isi indeparteze partenerul. Isi reprima, ca in vremurile vechi, propriile pareri si mai ales furia. Daca nu este ceruta de nevasta, simte ca este vina ei, ca nu este suficient de frumoasa sau atragatoare sau inteligenta. Se stabileste intr-o pozitie de asteptare a deciziei lui. Iar pretul platit de el pentru aceasta injosire a ei, atunci cand el "a ales-o", este trecut sub tacere. Sau exprimat mai in gluma mai ironic la o bere, sau in cabinetul consilierului.

Femeia este la fel de puternica precum barbatul, in prezent. Ea este in acelasi timp mai romantica, si este dispusa sa renunte la o parte din puterea ei pentru a trai in rolul printesei. Este dispusa sa pretinda ca e slaba, sa se lase ghidata si protejata de el, sa poarte haine si incaltari incomode de dragul lui, sa il astepte cu o masa calda si sa ii alunge supararile zilei cu un zambet. Ea face greseala sa creada ca oficializarea relatiei este o garantie a acestui vis. Nu dorinta este gresita, ci modul prin care femeia se asteapta sa o indeplineasca. Femeia vrea sa traiasca un vis, intr-o forma precisa, si se trezeste prizoniera a unei realitati care nu seamana cu visul.

Totusi, acest vis al unei vieti impartasite cu un suflet pereche este atat de puternic in psihicul ei, incat nu se va resemna pana nu va gasi formula de a-l materializa.

Materialul a stat la baza unui articol publicat in revista Unica, 2011