Despre fericire (2)

Fericirea ca traire totala in prezent. Fericirea este momentul in care nu iti doresti nimic altceva decat ceea ce ai in acel moment. Gandul nu iti fuge in nici o alta directie. Sa zicem ca iti e foarte foame si iti doresti foarte mult o portie de vinete cu rosii, care stii ca te asteapta in frigider. In momentul in care le mananci esti atat de prins de aceasta experienta incat tot ce exista in Universul tau sunt vinetele cu rosii atingandu-ti papilele gustative, senzatiile de inghitire si de potolire a foamei. Dupa ce ai mancat o vreme si senzatiile si-au diminuat intensitatea, te uiti si in jur. Mai apare o carte, ideea ca trebuie sa dai un telefon, senzatia de oboseala sau de dor dupa cineva. Momentul de fericire a trecut deja.

Precum foamea, si alte nevoi – mai complexe – pot crea senzatia de fericire atunci cand sunt implinite. Imagineaza-ti ca ti se face foarte dor de imbratisarea iubitului/iubitei tale, mai ales ca e plecat/a din oras de o saptamana. Te gandesti insistent la el/ea, iti lipseste pana la suferinta, ai fantezii in care te inseala sau pur si simplu suferi imaginandu-ti ca el/ea nu tanjeste dupa tine la fel de mult. Iata ca vine mult asteptatul moment in care cel dorit se intoarce si aveti parte de o seara de neuitat. Fericirea e acolo! Apoi aveti parte de doua seri. De trei. Si fara sa-ti dai seama, vine un alt moment, in care uiti ca e langa tine, cufundata in lectura unei carti sau in ganduri diverse. Nu te mai face fericita simpla lui/ei prezenta. Daca pleaca din nou o vreme, totul o sa se repete: lipsa, suferinta, bucuria revederii, fericirea temporara.

In ambele situatii, fericirea e perceputa datorita contrastului dintre cele doua stari succesive: acum mi-e foame, pe urma mananc; acum mi-e dor, pe urma esti aproape. Cand acest contrast nu mai apare, nu mai simtim nici fericirea.

Prelungirea senzatiei de fericire. Daca vrei sa faci ca fericirea sa dureze mai mult, pastreaza in minte o imagine completa a succesiunii starilor tale: starea in care ai nevoie de ceva, si simti lipsa acelui ceva; starea din momentul in care nevoia ta este satisfacuta, si te bucuri de acel ceva; starea in care nevoia ta este satisfacuta pe o perioada mai indelungata, si te obisnuiesti cu acel ceva. Intelegand cum se naste senzatia de fericire si cum dispare, intelegi ca nu e nimic in neregula cu stimulul extern al fericirii, ca nu el devine mai neatragator in timp, ci tu te obisnuiesti pur si simplu cu el. Aceasta ne duce la ideea de consum moderat ca o conditie a pastrarii fericirii. Usoara nesatisfacere a unei nevoi te face sa apreciezi mai mult satisfacerea ei. Daca mananci zilnic si pana la saturatie o mancare favorita, curand iti vei pierde interesul pentru ea. Daca profiti de prezenta cuiva iubit atat de mult cat simti nevoia, curand entuziasmul o sa se epuizeze. Frugalitatea, in orice domeniu, face ca relatia cu un obiect sau o persoana sa ramana atragatoare pentru mai mult timp.