O lume fara emotii "negative" (I)

Sa ne imaginam pentru cateva momente cum ar arata aceasta lume. Oamenii ar fi in continuare ca in prezent, fiecare cu propria viziune, cu propriile principii si valori, cu propriile actiuni. Nu ar fi mai buni, mai intelegatori, mai empatici. Singura diferenta ar sta in faptul ca acesti oameni, orice s-ar intampla in jurul lor sau in interiorul lor, ar simti doar emotii pozitive. Spre exemplu, daca cineva m-ar jigni, eu as fi fercita sau macar multumita. Poate chiar i-as multumi celui/celei ce m-a jignit. Daca toti ceilalti soferi auto m-ar injura si s-ar baga in fata mea, le-as fi recumoscatoare pentru ca ajung la birou cu intarziere. M-as bucura desigur si pentru toate cuvintele frumoase pe care mi le adreseaza, ca si pentru gesturile dinamice corespunzatoare. Continuand pe aceeasi tema, oricand as simti o stare de disconfort interior in prezenta cuiva, repede as schimba-o in buna dispozitie. Doar emotii pozitive, nici urma de emotii negative!

Hmmm ceva nu pare in regula. Haideti sa ne uitam putin la consecintele vietii in aceasta lume. Revenind la primul exemplu, daca sunt impacata cand cei din jurul meu ma jignesc, in curand voi avea relatii cu multi oameni care sa stiu sa ma jigneasca permanent, ca si cum acest lucru ar fi a doua lor natura. Sau mi-as ignora toate semnalele corpului, simtind in continuu placere, oricate dulciuri as manca, sau oricat alcool as bea.

De fapt stiu oameni care chiar traiesc intr-o astfel de lume.

Avem nevoie de emotiile negative pentru a ne cunoaste pe noi, precum si lumea din jur. Daca intr-o interactiune cu tine eu voi simti furie, cu ajutorul ei voi intelege ca ceea ce tocmai ai spus/facut mi se pare nedrept. Pot, prin urmare, sa iti comunic ce simt, sa iti inteleg motivatia, sa iti cer sa iti schimbi, sau sa iau decizia sa modific relatia noastra (eventual sa cer un ordin judecatoresc de restrictie). Asadar, furia mea ma ajuta sa imi cunosc nevoile si sa actionez pentru a reveni la stari emotionale bune.

Problema principala apare cand aceste emotii negative nu isi au sursa in prezent, ci in trecut. In acest caz, intre ceea ce face/spune celalalt si propria mea reactie negativa este o diferenta foarte mare. Poate ma aprind si simt ca imi pierd mintile la o remarca nevinovata, la o privire usor neatenta, la un ton al vocii care ar putea fi la fel de bine iritat sau obosit. Tonul/privirea/remarca declanseaza amintiri vechi neplacute, si ma trezesc retraind emotii negative intense care nu au mai nimic de-a face cu persoana din fata mea. Sunt emotii traite demult, neprelucrate, pe care le duc cu mine peste tot, ca pe un rucsac greu, si nu am aflat inca modalitatea prin care sa scap de ele. Cred din cand in cand ca am scapat, consolandu-ma cu “timpul care le rezolva pe toate”, cand de fapt emotiile doar raman tacute o vreme pentru a reaparea, proaspete, la suprafata, declansate din te miri ce.