Posturi cu tag: evitare, Toate posturile

Shutter Island

Filmul mi-a placut mult pentru ca face parte din acea categorie a filmelor care pot fi vazute pe multe nivele. Fiecare vede ceea ce vrea.

Poti sa vezi un thriller in care eroul principal se dovedeste a fi de fapt psihotic, si toti presupusii criminali si presupusele pericole se dovedesc a fi demonii sai interiori. Un thriller psihologic, despre un om cu traume ramase din razboi si dintr-o casnicie tragica. Medici ingeniosi, care aproape reusesc sa-l vindece si sa-l aduca inapoi la realitate.

Viziunea aceasta se poate rasturna in finalul filmului, facand trecerea catre o alta intelegere. Eroul filmului se intreaba “este mai bine sa mori ca un om bun sau sa traiesti ca un monstru?” Hmm. Intrebarea te pune pe ganduri: oare se refera doar la el? Un psihotic are un moment de luciditate, realizeaza ca isi crease un scenariu frumos care sa il apere de durerea existentei proprii, si prefera sa aleaga fantezia in locul realitatii atat de crude?

Se refera oare intrebarea la noi ceilalti, din afara ecranului? Suntem noi cei care mai degraba ne refugiem intr-un scenariu in care suntem buni si frumosi, refuzand sa dam nas in nas cu realitatea mai trista a vietilor noastre? Suntem noi cei care fug de realitate consumand filme si jocuri vdeo, mancaruri bune, bauturi energizante, sporturi extreme, conversatii, flirturi, si orice ne face sa uitam ca viata ne trage de maneca? Sunt momentele noastre de luciditate atat de dureroase incat nu le suportam? Trecerea anilor, problemele celor dragi, scopurile amanate, zilele pierdute fara sa fi facut ceva important… sunt atat de dureroase incat tot ce putem suporta e fantezia?

Citeste mai mult...

Despre fericire (1)

Am tot vorbit in ultima vreme cu un prieten despre sensul vietii si despre acel vis sau scop important care te face sa vrei sa fii viu.

As indrazni aici sa impart oamenii in doua categorii: cei care au ca scop in viata evitarea suferintei si cei care au ca scop gasirea fericirii. Daca incerc sa dau o forma celor doua categorii, primii mi se par intunecati, in alerta, cautand in jur pericole si probleme; ceilalti mi se par luminosi, increzatori, poate chiar inconstient de increzatori, focalizati pe succes. Ducand rationamentul mai departe, cred totusi ca nu exista doua categorii: suntem pe rand focalizati pe evitarea suferintei si pe cautarea fericirii. Ceea ce ne diferentiaza este timpul pe care il petrecem intr-una din atitudini si intensitatea ei.

Ma gandesc cum reusim sa ramanem prinsi in atitudinea de evitare a suferintei, cand din afara este evident ca am putea face mai mult, ca am putea vrea mai mult, ca “nu ne traim viata”. Reflectiile mele sunt de felul urmator: ai adunat lucruri, ai construit relatii, ai obtinut recunoastere, si te-ai bucurat mult de toate acestea o vreme. Acum nu te mai bucuri atat de mult cu ele, pentru ca au devenit o obisnuinta. Ai inceput in schimb sa te temi ca nu cumva sa le pierzi. Nu mai ai chef sa muncesti atat de mult pentru confortul material, dar nu vrei sa renuti la nimic, asa ca pur si simplu te resemnezi sa muncesti. Nu mai esti satisfacut de relatiile tale cu cei dragi, insa nu te vezi traind singur/a, fara ei. Ar fi prea frustrant sa stai o vreme singur/a. Si, la urma urmei, ceilalti, care inca nu-ti sunt apropiati, nu pot mai speciali decat cei din viata ta de acum. Cu siguranta te vor dezamagi si ei intr-o zi nu prea indepartata. La ce bun sa le provoci suferinta despartirii prietenilor de acum, sa fii o vreme singur, sa risti sa construiesti relatii noi, cand te temi ca vei parcurge acelasi cerc? In aceeasi ordine de idei, ai obtinut recunoasterea capacitatilor intr-un job si te-ai bucurat o vreme de certitudinea ca esti cineva. Dupa un timp, acelasi job incepe sa te plictiseasca si sa te frustreze, insa nu-ti vine deloc sa o iei de la capat intr-un loc de munca nou, sa revii la nesigurantele si la eforurile de la inceput.

Citeste mai mult...