Posturi cu tag: frica, Toate posturile

Drama sefului

Orice s-ar spune, nu-i usor sa fii sef. Daca "nu le ai"  intr-ale comunicarii, ramai in „turnul tau de fildes”. Cum e mai bine sa fii? Sa te distrezi cot la cot cu angajatii, sau sa pastrezi o distanta "scortoasa", de frica sa nu ti se urce in cap?

E bine sa poti pastra o distanta in relatia cu subordonatii. Asta nu inseamna ca nu poti sa fii "prietenoasa" cu ei, sa le arati ca esti si tu om. E important sa fii atoritara in ceea ce priveste aspectele profesionale. E important sa ii faci pe subordonati sa inteleaga ca prietenia e prietenie si munca e munca.

Ai nevoie sa dezvolti o capacitate de a face o trecere naturala intre cele doua roluri, de prietena si de sefa, altfel subordonatii vor crede ca esti sefa si in pauze, si vor sta crispati, simtindu-se observati.

Probleme:

- daca ti-e greu sa spui nu si te lasi manipulata, daca ti-e greu sa critici angajatii cand gresesc, daca nu stii sa te impui si sa fii autoritara

- daca ti-e greu sa ii privesti ca oameni, si nu poti sa le tolerezi greselile.

Ce faci, cand esti sefa, sa ai relatii bune cu subalternii, fara sa-ti pierzi autoritatea?

Bazeaza-te pe puterea exemplului. Daca tu iti faci munca bine, cu placere, ii vei inspira sa faca la fel.

Nu mai poti plange pe umarul lor, cel putin nu la birou. Amana acest comportament dupa orele de serviciu. Oamenilor le e greu sa urmeze un lider care se vaicareste, sta trist, sau este inactiv si nu stie cum sa-si abordeze problemele personale.

Citeste mai mult...

O lume fara emotii "negative" (II)

In prima parte mi-am imaginat consecintele unei lumi fara emotii negative constiente, insa cu multe emotii negative subconstiente, reprimate, cenzurate. M-am gandit la oamenii aflati in celebra stare de negare, care vorbesc cu zambetul pe buze despre nefericirea lor, care iti povestesc despre insomniile lor, anxietatile lor, singuratatea lor ca si cum ar vorbi despre masa de pranz. Daca te uiti in jur, vei vedea multi astfel de oameni. Desigur, este firesc sa mimezi fericirea la munca, sau in anumite grupuri sociale. Nu vad rostul de a ne arata emotiile si tristetile in public, doar de dragul de a fi spontani. Emotiile sunt atat de contagioase, incat e bine sa fim grijulii sa nu le raspandim. Cunosc insa multi oameni care duc jocul negarii foarte departe. Il duc in relatia cu partenerii de viata, cu cei mai buni prieteni, cu coach-ul sau psihoterapeutul lor. Unii dintre ei isi neaga nefericirea chiar fata de sine. Exista multe scuze la indemna prin care sa isi justifice atitudinea: "o sa treaca", "totul va fi bine", "trebuie sa gandesc pozitiv", "trebuie sa fiu puternic/a".

Citeste mai mult...

Shutter Island

Filmul mi-a placut mult pentru ca face parte din acea categorie a filmelor care pot fi vazute pe multe nivele. Fiecare vede ceea ce vrea.

Poti sa vezi un thriller in care eroul principal se dovedeste a fi de fapt psihotic, si toti presupusii criminali si presupusele pericole se dovedesc a fi demonii sai interiori. Un thriller psihologic, despre un om cu traume ramase din razboi si dintr-o casnicie tragica. Medici ingeniosi, care aproape reusesc sa-l vindece si sa-l aduca inapoi la realitate.

Viziunea aceasta se poate rasturna in finalul filmului, facand trecerea catre o alta intelegere. Eroul filmului se intreaba “este mai bine sa mori ca un om bun sau sa traiesti ca un monstru?” Hmm. Intrebarea te pune pe ganduri: oare se refera doar la el? Un psihotic are un moment de luciditate, realizeaza ca isi crease un scenariu frumos care sa il apere de durerea existentei proprii, si prefera sa aleaga fantezia in locul realitatii atat de crude?

Se refera oare intrebarea la noi ceilalti, din afara ecranului? Suntem noi cei care mai degraba ne refugiem intr-un scenariu in care suntem buni si frumosi, refuzand sa dam nas in nas cu realitatea mai trista a vietilor noastre? Suntem noi cei care fug de realitate consumand filme si jocuri vdeo, mancaruri bune, bauturi energizante, sporturi extreme, conversatii, flirturi, si orice ne face sa uitam ca viata ne trage de maneca? Sunt momentele noastre de luciditate atat de dureroase incat nu le suportam? Trecerea anilor, problemele celor dragi, scopurile amanate, zilele pierdute fara sa fi facut ceva important… sunt atat de dureroase incat tot ce putem suporta e fantezia?

Citeste mai mult...

Love's executioner and other tales of psychotherapy

Irvin D. Yalom. Un psihiatru si psihoterapeut cu o cariera bine construita, la Stanford. Zece studii de caz. O sinceritate curajoasa, acel tip de sinceritate care il face sa para pe alocuri slab, nepregatit, arogant. Acel tip de sinceritate care il face sa para foarte uman.

“Ar fi bine sa astept ca un pacient, care m-a rugat sa fiu pastratorul scrisorilor sale de dragoste, sa rezolve aceasta problema, de vreme ce eu, in propria mea viata, am evitat-o? Este posibil sa-l ajut sa mearga mai departe decat am facut-o eu?”

Mi-a fost greu sa las cartea din mana. Avand in vedere ca am in biblioteca mai multe carti cu fragmente de terapie care isi asteapta randul de ceva ani, nu e putin lucru.

Citeste mai mult...